Istoric Fondatori

Istoricul institutului

"Sunt suflete care vor să fie răsplătite după măsură,
Eu însă joc la masa iubirii... pentru câștigul cel mare".

(Sfânta Tereza a Pruncului Isus, CSG 71)

Institutul "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" s-a născut pentru evanghelizare. A evangheliza înseamnă a duce vestea cea bună oamenilor. Toți suntem chemați la vestirea evangheliei; bineînțeles că avem nevoie de ajutorul lui Dumnezeu, dar suntem chemate să-i fim colaboratoare. Trei puncte de vedere diferite ne îngăduie să descoperim mai bine această chemare: carisma, pilda fondatorilor și realitatea institutelor seculare.

Institutul s-a născut în anul 1926, la Lugano, Elveția, în urma intuiției profetice a întemeietorului nostru, Mons. Aurelio Bacciarini, episcop de Ticino. A început cu două surori, Maria Motta și Margherita Dotta, alegând-o ca patroană pe sfânta Tereza a Pruncului Isus. La propunerea episcopului de atunci s-a cumpărat cu mari sacrificii imobilul din Via Nassa, nr. 66, în anul 1939, apoi, din anul 1992, institutul s-a mutat în Via Nassa nr. 64, din Lugano.

Pentru un pas înainte trebuie să facem și câțiva pași înapoi. În reflecția întoarcerii la origini a institutului descoperim carisma fondatorului, episcopul Aurelio Bacciarini: slujirea lui Cristos și a Bisericii. El a primit-o cel dintâi și a transmis-o primei surori a institutului, d-ra Maria Motta, prima directoare.

La 21 ianuarie 1926, în sărbătoarea Sfintei Agneza, în fața notarului, a fost actul de întemeiere a institutului și încredințat directoarei. Noviciatul a durat până în anul 1930. Tinerele domnișoare care au simțit această chemare au fost pregătite de d-ra Maria Motta și ajutată de două surori din Congregația "Sfânta Cruce", din Menzingen, alături de pr. Emilio Cattori.

La 30 august 1930 primele șapte surori au făcut, în fața episcopului, consacrarea în slujirea lui Cristos și a Bisericii, așa cum stă scris pe medalia pe care fiecare a primit-o din mâna episcopului. Medalia poartă pe față chipul sfintei Tereza de Lisieux, aleasă ca patroană, iar pe revers, motoul în limba latină, Servire Christo et Ecclesiae.

În anul 1947, papa Pius al XII-lea, în constituția apostolică Provida Mater Ecclesiae, a recunoscut institutele seculare în Biserică, iar un an mai târziu, la 1 februarie 1948, Institutul Secular "Sfânta Tereza" a obținut aprobarea pontificală. La 13 iunie în același an, printr-un decret al episcopului Angelo Jelmini, au fost aprobate primele constituții.

Conciliul Vatican II, prin reflecția sa profundă asupra Bisericii, i-a îndemnat pe toți cei consacrați la o regândire adusă la zi a propriei carisme. Și Institutul secular "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" s-a reînnoit. La 30 mai 1983, episcopul locului Angelo Jelmini și-a dat acordul asupra constituțiilor reînnoite. În acest nou text s-a definit clar "caracterul secular", iar carisma slujirii a fost pusă pe primul plan: "Institutul dorește să-și înfăptuiască scopul fundamental, care este cel de a sluji lui Cristos și Bisericii, în contextul consacrării seculare și în spiritul sfintei Tereza a Pruncului Isus" (art. 2).

Consacrarea este trăită străbătând calea "copilăriei spirituale", prin practicarea sfaturilor evanghelice, prin angajarea în muncă și dezvoltarea vieții de rugăciune personală și liturgică.

În primii ani de viață, sub conducerea sr. Maria Motta, institutul a primit două activități: Secretariatul Uniunii Femeilor Catolice Ticineze, care durează până în anul 1952, și administrarea ziarului Giornale del popolo, până în anul 1973. Între anii 1926 și 1937 membrii institutului au animat un oratoriu feminin, în cartierul Besso. Din anul 1926 s-au îngrijit și de revista Vita femminile, "singurul glas autentic ticinez în domeniul revistelor specializate pentru femei".

În casa centrală din noul sediu, surorile au găzduit cursuri de exerciții spirituale, foarte frecventate, pentru toate categoriile de oameni, și Conferința Internațională a Scoutismului Catolic, în anul 1948.

Această carismă a dat roade îmbelșugate. O istorie completă a acestor activități încă nu s-a scris și nu va fi ușor de scris.

Viitorul este în mâinile lui Dumnezeu. Deoarece sfânta Tereza și Isus doresc răspândirea acestei carisme până în secolul al XXI-lea, iată că într-o zi pr. Georgio Paștiu, fiind la Lugano, propune părintelui Abelardo Lobato și directoarei institutului, sr. Maria-Tereza Candian, să extindă această carismă în România.

Din anul 1996, Institutul "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" a cunoscut câteva persoane din Ardeal, prima chemată fiind Doina Roman din Sebeș, profesoară de limba franceză, care își dorea de mai mult timp să devină consacrată. S-a format primul grup din Transilvania (Sebeș, Blaj, Cugir, Deva) și în scurt timp s-au format noi grupuri în Muntenia (Câmpina, București) și în Moldova.

Excelența sa Petru Gherghel, episcopul Diecezei de Iași, a primit cu bucurie această veste de avea mai multe persoane care, fiind consacrate lui Isus și Bisericii, să activeze în întreaga dieceză.

Prima chemată, prima consacrată din Moldova a fost sr. Tereza Dorcu din Iași, care a format aici un mic grup, care cuprindea atunci în toată țara 22 de aspirante și 3 surori.

Ziua de duminică, 6 aprilie 2003, va fi considerată o dată istorică pentru institut. La sfânta Liturghie din a V-a duminică din Postul Mare, trei surori au spus: "Iată-mă!". După ce au parcurs cu succes primii pași și perioada primului angajament, în timpul căruia au dat dovezi de seriozitate a vocației lor, Tereza Dorcu, Elena Solcan și Maria Nicoară au făcut profesiunea voturilor de sărăcie, ascultare și castitate, în fața directoarei Marina Anzini și a părintelui Abelardo Lobato, de la Lugano (Elveția). Un semn al cerului a fost zăpada care a căzut din plin, ca pe timpul sfintei Tereza din Lisieux. Fulgii de nea păreau că dansează pentru celebrarea evenimentului.

Încet-încet, cu răbdare, multă rugăciune și perseverență, numărul terezinelor, din toată țara, a ajuns astăzi la 124: din care 50 cu voturi, 48 cu primul angajament, iar restul aspirante și simpatizante. S-a aruncat sămânța în pământ fertil. Astfel, s-au format grupuri noi la Bacău, Roman, Onești, Huși, Piatra-Neamț, Focșani, Butea, Buruienești.

Terezinele din România se supun dorinței Domnului nostru Isus Cristos pentru apostoli: să fie în lume, dar să nu fie din lume (In 15,18-26). Ele își desfășoară activitatea în spitale, în școli, în Biserică, activând în Acțiunea Catolică, în Legio Maria sau la Grupul de Misionare "Inimă de Mamă".

Revista Calea cea mică a apărut cu nr. 1 în anul 2002, la Iași, cuprinzând conferințe tematice, ecouri din activitatea surorilor din toată țara sau de la casa-mamă din Lugano, Elveția, fotografii, scrieri ale sfintei Tereza, poezii și jocuri. De la un ziar de patru pagini, a ajuns astăzi la o revistă de 24 de pagini, parțial color.

Pr. Abelardo Lobato scria în revista "Calea cea mică" (nr. 4): "Surorile din România au religiozitate profundă, sunt docile, cu o viață spirituală de rugăciune și practică creștină. institutul nostru oferă surorilor o nouă posibilitate, asemenea celei a sfântului Francisc din Assisi, care asculta îndemnul lui Isus: Mergi, zidește Biserica mea!".

Terezinele trăiesc în lume îndeplinindu-și activitățile de fiecare zi cu dorința în suflet de a deveni sare, lumină și plămadă pentru cei din jur. Doresc să trăiască radicalitatea fericirilor și "copilăria spirituală" a sfintei Tereza, pentru a transforma lumea din interior. Deviza fiecărei surori este aceeași zi de zi: Pământul nu este luntrea ta, nu este locul tău de odihnă (sfânta Tereza a Pruncului Isus), deci vom spune în fiecare dimineață: Doamne, ce voiești să fac? (Fap 22,10).

Cele care simt chemarea de a fi persoane consacrate în lume și vor s-o urmeze spiritual pe sfânta Tereza a Pruncului Isus vor urma un timp de formare din punct de vedere spiritual, după care vor participa la întâlnirile lunare ale terezinelor deja consacrate pentru cunoaștere, aprofundare și intensificarea practicilor religioase. După un an sau doi vor face primul angajament și vor primi constituțiile, iar după alți trei ani pot depune voturile de castitate, sărăcie și ascultare.

Consacrarea seculară face din noi aducătoare de speranță, ne face disponibile față de toți oamenii; ne susține în a da seamă de credința noastră, ne ajută să transmitem bucurie, lumină și să dăruim prietenie.

Faceți ceea ce puteți, Dumnezeu va face tot ceea ce nu puteți (Sfântul Ioan Bosco).

Teodora Pantazi

afișări