Istoric Fondatori

Maria Teresa Candian: Scrisoare către terezine

Lugano, iulie 2020

Dragi surori,

Vă salut pe toate cu mult drag și vă asigur că prin intermediul rugăciunii și cu afecțiunea am fost mereu foarte aproape de voi toate în timpul acestor luni dificile și pline de tensiuni. Situația, cât privește pandemia dezlănțuită de Coronavirus care a îngrijorat toată lumea, pare în sfârșit să se îmbunătățească și prin urmare și persoanele noastre au recuperat mai multă libertate de mișcare și de seninătate interioară.

În timp ce scriu aceste simple rânduri, îmi revine viu în minte figura Papei Francisc care, în seara zilei de 27 martie 2020, singur pe ploaie, urcă treptele pieței pustii San Pietro din Roma, pentru a oferi cuvântul său de încurajare și de încredere atâtor familii suferinde din întreaga lume, tuturor persoanelor fragile care s-au simțit în pericol și teamă. Noi toate ne-am simțit părtașe la acea rugăciune.

Vreau să ne amintim împreună câteva fragmente din omilia Sfântului Părinte (Mc 4,35-41), în speranța că această reflecție ne poate ajuta pe fiecare dintre noi să trăim cu o intensitate mai mare vocația noastră, care ne vrea cu inima plină de Dumnezeu și de oamenii din jurul nostru. Să ne impulsioneze să reînsuflețim bucuria consacrării noastre, pasiunea pentru lumea noastră, dorința de a trăi în profunzime ființa și viața la fel ca Isus în realitatea de azi, având conștiința deplină a darului pe care l-am primit în mod gratuit.

"După ce s-a înserat" (Mc 4,35). Așa începe evanghelia care a fost proclamată. Isus împreună cu câțiva discipoli este în barcă și deodată o furtună neașteptată și furioasă se abate pe lac. Discipolii se simt în pericol, sunt alarmați și disperați și privesc mirați la Isus care doarme liniștit, nepăsător de dificila situație în care se găsesc. Când este trezit, după ce a calmat vântul și apele se adresează discipolilor cu ton de reproș: "De ce sunteți fricoși? Încă nu aveți credință?" Ei nu încetaseră să creadă în el; de fapt, îl invocă, dar ei cred că Isus nu este interesat de ei, că nu se îngrijește de ei. Nimic mai fals.

Dragi surori, furtuna poate demasca și vulnerabilitatea noastră și să lase descoperite falsele și superfluele siguranțe cu care ne-am construit planurile și obiceiurile noastre. Ne arată cum am putut lăsa dormind și abandonat ceea ce alimentează, susține și dă forță vieții noastre și comunităților noastre.

Domnul Isus Cristos ne adresează un apel la credință, care nu înseamnă atât să credem că El există, ci înseamnă să ne încredem în El, înseamnă să ne întoarcem la El din toată inima noastră și să vrem să rămânem cu El. Începutul credinței este să știm că avem nevoie de mântuire. Nu suntem autosuficienți, singuri. Singuri ne scufundăm. Avem nevoie de Domnul. El învinge fricile noastre, aduce seninul în furtunile noastre, pentru că împreună cu Dumnezeu viața nu moare niciodată.

În Constituțiile noastre, la articolul 17 citim: "Harul nu distruge natura, ci o înalță și o perfecționează. Orice membru, fidel administrator al talentelor primite de la Dumnezeu, va cultiva și acele virtuți care sunt apreciate și de societatea civilă, cum ar fi sinceritatea, tăria sufletească, constanța, o atenție deosebită față de dreptate, politețea: virtuți care unite cu un caracter bun, cu disponibilitatea pentru slujire și cu un puternic simț al responsabilității, ușurează întâlnirea cu ceilalți și ajută la înfruntarea cu o mai mare seninătate a oricărui eveniment al vieții".

Domnul a înviat. Trăiește lângă noi, ne vorbește de pe crucea sa și ne cheamă să întărim, să recunoaștem și să stimulăm harul care locuiește în inima noastră. A îmbrățișa crucea sa înseamnă să găsim curajul de a îmbrățișa toate contrarietățile care însoțesc timpul nostru prezent, lăsând la o parte grijile noastre pentru a face loc creativității pe care numai Duhul Sfânt este capabil să o trezească.

Dragi surori, drumul spre interioritatea noastră trece prin meditație și tăcere, dar și prin emoții și pasiuni, prin intermediul istoriei noastre personale și se naște din descoperirea iubirii și a fidelității lui Dumnezeu față de noi, fidelitate pe care El o demonstrează în toate aspectele vieții noastre.

Este foarte important să nu pierdem niciodată dorința de a deveni tot mai mult darul lui Dumnezeu și să trăim până la sfârșitul zilelor noastre în rodnicie și în comuniune. Să nu uităm importanța tăcerii: o tăcere locuită de istoria vieții noastre, de prezența-absența multor persoane care ne-au precedat în Împărăția cerurilor, a căror amintire umple ceasurile noastre, timpul nostru și ne oferă pace și seninătate.

Câte dintre noi nu simt nevoia de a sta în tăcere într-o biserică, pentru a ne lăsa privite de către Dumnezeu! Rugăciunea personală și comunitară, trăirea Sfintei Liturghii în fiecare zi, dacă este posibil, sunt baza pentru o întâlnire foarte rodnică cu persoana lui Cristos, care atrage și fascinează și devine colocviu, rugăciune, comuniune tăcută, intimitate în adâncul inimii noastre, acolo unde toată acțiunea noastră devine vizibilă și transparentă. Toate acestea se sprijină pe fundamente sigure: bunătatea lui Dumnezeu și demnitatea noastră de fii ai lui Dumnezeu. Noi trebuie să fim convinși că Dumnezeu iubește întotdeauna, Dumnezeu îi iubește pe toți, Dumnezeu nu judecă după criterii omenești, Dumnezeu este Tată și îi așteaptă pe fiii săi și ne-a creat ca să fim fericiți o veșnicie împreună cu El.

Bunătatea lui Dumnezeu se manifestă și în experiența iertării, într-un gest de gingășie, de milostivire care depășește legea și oblojește rănile păcatelor și ale suferințelor. Dumnezeu primește, șterge lacrimile, nu uită viața nimănui. Dumnezeu nu îndepărtează problemele, le transformă cu darul său și acest lucru ne dă bucurie, tărie, credință și ne face tari în fața limitelor noastre și a insucceselor inevitabile.

Dragi surori, pentru a da sens zilelor noastre, pentru a fi adevărați martori ai iubirii lui Dumnezeu în mijlocul fraților noștri în realitatea complexă care ne înconjoară, vă invit să primiți și să gustați cu bucurie întâlnirile voastre lunare pentru o creștere umană și spirituală și "pentru a putea trăi Carisma noastră de a-l sluji pe Cristos și Biserica în contextul consacrării în lume și în spiritul Sfintei Tereza a Pruncului Isus" (Constituții, nr. 2).

Papa Francisc sfârșea astfel omilia: "Iubiți frați și surori, din acest loc, care amintește credința de stâncă a lui Petru, în această seară aș vrea să vă încredințez Domnului pe toți, prin mijlocirea sfintei Fecioare Maria - mântuirea poporului său, steaua mării aflate în furtună. Din această colonadă care îmbrățișează Roma și lumea să coboare asupra voastră, ca o îmbrățișare mângâietoare, binecuvântarea lui Dumnezeu. Doamne, binecuvântează lumea, dăruiește sănătate trupurilor și întărire inimilor! Ne ceri să nu ne fie frică. Însă credința noastră este slabă și suntem fricoși. Însă tu, Doamne, nu ne lăsa în voia furtunii. Repetă iarăși: "Nu vă temeți!" (Mt 28,5). Și noi, împreună cu Petru, "îți încredințăm ție toată îngrijorarea noastră, căci tu te îngrijești de noi" (cf. 1Pt 5,7)

Sfintei Fecioare Maria, căreia adesea îi cântăm, îi încredințăm pașii noștri pe calea oamenilor de azi, care au atâta nevoie de speranță și de martori credibili.

Unite în rugăciune, amintind-o pe fiecare cu iubire și profundă recunoștință,

Maria-Teresa Candian

Evenimente

website statistics
afișări