Istoric Fondatori

Pildești: Întâlnirea națională de toamnă a terezinelor (6 octombrie 2018)

Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din Pildești, județul Neamț, a găzduit întâlnirea națională de toamnă a terezinelor pe parcursul zilei de sâmbătă, 6 octombrie 2018. Tema întâlnirii a fost: "În lume, aspirând la sfințenie și perfecțiune".

În prima sâmbătă a lunii octombrie - o frumoasă și însorită zi de toamnă - surorile terezine s-au adunat de pretutindeni din țară pentru a petrece împreună o zi de rugăciune și împărtășire, o zi de sărbătoare. Biserica mare și frumoasă, strălucind mândră sub razele soarelui ce răzbiseră printre nori, comunitatea primitoare, bucuria revederii surorilor dragi, toate s-au întrecut în a face începutul zilei mai senin. Maria-Tereza, directoarea noastră generală sosită de la Lugano, pe fiecare ne întâmpina la intrare cu un zâmbet și o îmbrățișare.

Liturghia a fost punctul central al zilei, fiind prezidată de Mons. Benone Farcaș, rectorul Seminarului din Iași, care a purtat și salutul și binecuvântarea Preasfințitului Petru Gherghel. La jertfa liturgică au participat numeroși preoți - asistenți spirituali ai comunităților de terezine, dar și preoți invitați sau apropiați ai institutului nostru.

În cuvântul de deschidere, părintele Andrei Ciobănică, paroh în Pildești, și-a exprimat bucuria pentru această zi în care avea să vadă "întrupându-se" în comunitatea păstorită de dânsul carisma terezină. Într-adevăr, douăsprezece candidate din cele paisprezece care au depus primul angajament făceau parte din comunitatea-gazdă. Tot acum au depus primul vot și alte douăsprezece terezine, după un drum de pregătire de cinci ani, iar celelalte și-au reînnoit voturile.

Părintele Francisc Fărcășel, paroh la Sagna, a rostit cuvântul de învățătură pornind de la invitația de a ne aduce aminte când am mirosit ultima oară o floare. Cu această dulce amintire, ne-a îndreptat apoi gândul înspre Mica Floare cerească, Tereza a Pruncului Isus și a Sfintei Fețe, pentru a ne putea delecta contemplând virtuțile și frumusețea sufletului ei în toată simplitatea și a o urma pe calea cea mică a copilăriei spirituale. Ne-a amintit și despre Mons. Aurelio Bacciarini, venerabil, fondatorul institutului nostru, cel căruia îi datorăm carisma terezină și pe a cărui însoțire știm că ne putem bizui și acum, când se află deja printre Florile Paradisului.

La final, Maria-Tereza, directoarea noastră generală, ni s-a adresat cu un cuvânt de încurajare de a persevera pe calea perfecțiunii, în mijlocul lumii unde suntem chemate de a fi ferment de sfințenie, pășind cu bucurie și încredere pe calea deschisă nouă de Mica Tereza, patroana noastră dragă.

După împărtășirea la masa Domnului a urmat comuniunea agapei fraterne, apoi ne-am luat rămas-bun, cu sufletele bogate în roade cerești, într-o frumoasă zi de toamnă...

Mihaela Cotarcea (Cluj-Napoca)

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment în secțiunea Album foto: 6 octombrie: Pildești: Întâlnirea națională de toamnă a terezinelor. (Foto: Ovidiu Bișog)

Evenimente

website statistics
afișări