Istoric Fondatori

In memoriam pr. Abelardo Lobato

(1925-2012)

Îmi face plăcere să străbat în amintire cei unsprezece ani petrecuți cot la cot, pe Via Nassa, împreună cu părintele nostru Lobato, care, în aceste zile, s-a întors în Casa Tatălui.

Pr. Lobato era binecunoscut și nu este nevoie să-i facem un portret. Aș vrea să subliniez însă, ținând seama și de cei zece ani în care a fost asistent spiritual al Institutului nostru, marele dar pe care l-a reprezentat pentru noi, ajutorul pe care ni l-a dat, plăcerea conversațiilor cu el, mereu constructive, mereu prietenești. Credința care l-a susținut, fidelitatea față de Cuvântul lui Dumnezeu erau izvoarele din care își dobândea forța și capacitatea de a vedea problemele ținând seama întotdeauna de binele celorlalți.

Altă însușire plăcută a lui era optimismul cu care știa să privească lumea și oamenii, doza de umor ce-i îngăduia să capteze atenția, să-și cucerească interlocutorul și, adesea, să redimensioneze lucrurile și să permită un dialog chiar și cu vederi divergente, cu interese diferite.

Dintotdeauna îndrăgostit de Maria, trăia cu Ea o relație de multă duioșie. Sunt numeroase intervențiile și reflecțiile sale despre Ea, pe care o socotea drept mamă și pe care o invoca mereu împreună cu Fiul ei, Isus. Încredințat, ca și Maria, că Domnul "privește la cel smerit, iar pe cel trufaș de departe îl cunoaște" (Ps 137,6), nu a căutat niciodată faima, ci a fost mereu la dispoziție pentru ce i s-a propus.

Am învățat de la pr. Lobato simplitatea dialogului și umanitatea apropierii. Când se apropia de o soră, o striga pe nume, o îmbrățișa, o făcea să se simtă acasă!

Am participat, sâmbătă, 19 mai 2012, la înmormântarea lui, împreună cu confrații și rudele sale, pentru un ultim salut și pentru a-i spune încă o dată toată recunoștința și afecțiunea noastră.

Dragi surori, prin aceste reflecții scurte și nedeslușite încercăm să ni-l amintim pe iubitul nostru părinte; ne-a lăsat o moștenire mare - mărturia unei iubiri mari, simple și generoase față de Domnul, față de Fecioara Maria, față de Biserică și față de Ordinul său Dominican.

Părinte, acum că ați ajuns în ceata celor dragi care au mers înaintea noastră, sprijiniți-ne cu ocrotire în pelerinajul nostru pământesc și ajutați-ne să fim mereu credincioși vocației noastre!

Odihnește-te în pace, dragă părinte Lobato!

Maria - Teresa

* * *

Părintele Lobato pe "Calea cea mică", spre Dumnezeu

În noaptea de după sărbătoarea Înălțării Domnului (mai precis la 18 mai 2012, puțin după miezul nopții), undeva, departe, în Spania, se înălța sufletul dragului nostru părinte Abelardo Lobato. Sigur că am aflat abia a doua zi. Dar inimile ni s-au umplut de o mare tristețe amestecată cu o mare bucurie. "Voi vă veți întrista, dar întristarea voastră se va preface în bucurie" (Ioan 16,20) De ce bucurie? Pentru că, prin credință, parcă-l auzeam pe părintele: "Mă duc la Tatăl meu" (Ioan 16,10).

Institutul Secular "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" a venit pe pământ românesc (la îndemnul Duhului Sfânt), prin Maria-Teresa Candian și părintele Lobato, asistentul spiritual al companiei. Când l-am întâlnit prima dată, fiecare dintre noi am fost cucerite de simplitatea sa evanghelică, de bucuria și dragostea pe care ne-o arata fiecăreia dintre noi, de smerenia și bunătatea sa. Cu cât îl vedeam și-l ascultam mai mult, cu atât îi "descopeream" valoarea. Ne punea ordine în gânduri, traducând în vorbe simple teologia sfântului Toma de Aquino al cărui discipol conștiincios și iubitor era. Orice întrebare i-am fi pus, dumnealui ne răspundea cu argumente fie din sfânta Scriptură, fie din Summa Theologica. Dar știa să le spună în așa fel încât deveneau simple și clare ca apa unui izvor de munte...

Mai târziu ne-am dat seama că locul dumnealui era cu noi, cu Institutul Secular "Sfânta Tereza a Pruncului Isus". De ce spun asta? Pentru două motive la fel de importante amândouă.

Pe de-o parte a întâlnit în România oameni, suflete "pregătite" în toți acești ani de comunism de către sfânta Tereza cea Mică, cea a cărei carte "Istoria unui suflet" hrănise credința a generații și generații educate în școlile acelei perioade în ateism și necredință. Și cred că s-a mirat foarte mult de aceasta...

Pe de altă parte dumnealui însuși era întruparea vie a căii "copilăriei spirituale" învățate și cerute de Isus în Evanghelie,"Cine nu va primi împărăția lui Dumnezeu ca un prunc, nu va intra în ea" (Luca 18,17) și trăite de sfânta Tereza a Pruncului Isus. Dar trăia în acea copilărie spirituală ca semn de maturitate și desăvârșire spirituală așa ca și sfânta Teresa. Părintele era în ultima etapă a vieții sale pe pământ. Oricine își putea da seama, căci nu-și ascundea vârsta niciodată. Dar tocmai de aceea atitudinea părintelui era atât de simplă, caldă, împăciuitoare, blândă, optimistă, curajoasă. Știa să se bucure ca un copil de orice: de frumusețea din natură, de o operă lucrată de cineva, de o nouă întâlnire sau de o revedere. Știa să se bucure și să mulțumească oricui. Se lăsa condus, ajutat, iubit chiar și lăudat cu bucurie si recunoștință. Aceasta nu înseamnă că nu simțea jertfa, greutatea de a face atâtea drumuri la noi, oboseala care o presupunea... Chiar și jertfa despărțirii de noi atunci când ascultarea l-a chemat în Spania, la Granada. A primit toate cu aceeași dragoste și abandonare în voința Tatălui.

Dacă vreodată vom dori să știm și să mergem pe "Calea cea mică", să ne gândim cum era părintele Lobato. Cele care am avut privilegiul să-l cunoaștem și să-l iubim, să dorim să-l urmăm pe aceasta cale de simplitate. Părintele nu judeca pe nimeni. Nu l-am auzit niciodată judecând pe cineva. Poate că ar fi fost vreodată nemulțumit de ceva sau de cineva. Maximum ce făcea, schița o aproape imperceptibilă grimasa, rapid alungată și aceea. Această delicatețe spirituală, provenită din smerenia profundă care-l caracteriza, transmitea celor care-l ascultau acea pace, seninătate și bucurie de care toți aveam nevoie.

Doamne, cât și cu ce cuvinte îți putem mulțumi și te putem lăuda pentru părintele Lobato?

Maria - Emanuela (Câmpina)

* * *

Amintindu-ne de pr. Abelardo Lobato

Ultimii doi ani au adus pentru noi și momente de cumpănă când am avut posibilitatea să reflectăm, măcar pentru câteva clipe, asupra vieții noastre spirituale și a carismei Institutului nostru. Mă gândesc la momentele când unele membre ale Companiei au trecut la Domnul: Doina, Elena, Mia, Silvia...

Un astfel de moment am trăit de asemenea de curând când "padre" Abelardo Lobato, OP, asistent spiritual al Institutului Secular "Sfânta Tereza a Pruncului Isus", a plecat dintre noi în marea sa călătorie către Domnul...

Vârsta înaintată și boala, care în ultimii ani înainta fără încetare, l-au determinat să renunțe la orice activitate. Din mănăstirea dominicanilor (în Spania) în care se retrăsese, ne transmitea mereu gândurile sale, din care ne-am dat seama că "padre" este în continuare alături de noi. Astăzi nu încetăm a-i mulțumi Domnului pentru că suntem contemporane cu o așa mare personalitate: "padre" Lobato.

Personalitatea este întotdeauna un anume mister pentru ceilalți; persoanele importante cu care avem tangență în timpul vieții au totdeauna o parte a lor secretă care ne fascinează și pe care tindem în permanență să o descoperim. Padre Lobato a avut (cel puțin pentru mine) această caracteristică ascunsă a personalității sale pe care noi, membrele Institutului Secular "Sfânta Tereza a Pruncului Isus", ne-am străduit să o descoperim. Fiecare dintre noi am considerat că padre Lobato este ca o plămadă ce transformă sufletele noastre din interior.

Când vorbim despre padre Lobato, trebuie să-l înfățișăm în realitatea istorică în care a trăit, în contextul cultural al timpului său, el însuși fiind contemporan și un apropiat al fericitului papă Ioan Paul al II-lea. Încă o dată o spun: suntem fericite că suntem contemporane cu asemenea personalități ale Bisericii noastre și ne putem imagina momentul trecerii părintelui nostru spiritual la cele veșnice, când în Cer se sărbătorește sosirea lui.

Moartea desparte sufletul de trup. Trupul rămâne pe pământ și devine țărână, dar duhul ajunge în mâinile lui Dumnezeu și la întâlnirea cu cei dragi.

Fie ca de acolo, de sus, unde trăiește veșnic, padre Lobato să vegheze asupra Institutului nostru și să mijlocească la Domnul pentru noi și pentru cele care vor veni în urma noastră!

Dumnezeu să-l fericească!

Bacău, mai 2012

Elena Matei (Bacău)

* * *

Scurtă biografie

Abelardo Lobato Casado s-a născut la San Pedro de la Vina (Zamora) în Spania, la 20 ianuarie 1925, fiul lui Gumersindo și Agustina. După școala elementară în satul natal și școala medie la Almagro (Ciudad Real), a îmbrăcat haina dominicană în anul 1941 și a făcut profesiunea la 15 septembrie 1942 în Provincia Andalusía.

După studiile de filozofie și teologie în Studium Generale al Dominicanilor la Almagro, și-a continuat studiile de teologie în Facultatea de Teologie din mănăstirea "Sfântul Ștefan" din Salamanca, între anii 1948 și 1950. La 16 aprilie 1949 a fost hirotonit preot.

A avut doctorat în filozofie. Ordinul Dominican, în semn de recunoaștere pentru activitățile sale științifice, culturale și teologice, i-a conferit la 10 iunie 1986 titlul de "Magister in Sacra Theologia".

În anul 1976, împreună cu pr. Benedetto D'Amore, a fondat Societatea Internațională "Tommaso d'Aquino" (S.I.T.A.), a cărei dată de înființare oficială este 27 mai 1978. A înființat filiala română în aprilie 2001 împreună cu alți 22 de membri fondatori.

Din 1982 a fost numit de Sfântul Scaun observator obișnuit pentru drepturile omului la Consiliul Europei de la Strasbourg, în Comitetul Director pentru Drepturile Omului (CDDH). Între anii 1996 și 2000 a fost rector al Facultății de Teologie din Lugano.

În anul 1998 a fost numit asistent spiritual pentru Compania "Sfânta Tereza" la Lugano, cunoscută în România ca Institutul Secular "Sfânta Tereza a Pruncului Isus".

În anul 1999 a fost numit de Sfântul Părinte președinte al Academiei Pontificale "Sfântul Toma de Acquino", al cărui sediu este la Roma.

La Iași, părintele Lobato a participat la simpozionul Societății Internaționale "Sfântul Toma de Aquino" (SITA), având tema "Problema sufletului în teologia sfântului Augustin" (18 septembrie 2004), la Congresul Internațional "Adevăr și moralitate în spațiul public" (2 iunie 2005), la simpozionul internațional cu titlul "Înțelepciunea, astăzi. Abordări filozofice, teologice și culturale" (1 mai 2006); la simpozionul internațional Identitatea creștină și valorile Europei de astăzi (18-19 aprilie 2007), toate desfășurate la Institutul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif".

A publicat peste 40 de volume și numeroase articole dedicate studiilor tomiste, istoriei filosofiei, metafizicii, antropologiei, filosofiei sociale și politice.

A murit la 18 mai 2012, în mănăstirea "Sfânta Fecioară Maria a Rozariului" din Cádiz (Spania), la vârsta de 87 de ani. A fost îngropat la Cádiz (Spania).

R.I.P.

* * *

Evenimente

website statistics
afișări