Istoric Fondatori

Papa Benedict al XVI-lea despre sfânta Tereza a Pruncului Isus

(Radio Vatican - 1 octombrie 2011)

În seara zilei de 30 septembrie a anului 1897, la infirmeria călugărițelor carmelite din Lisieux (oraș în nord-vestul Franței), o tânără călugăriță, care abia împlinise vârsta de douăzeci și patru de ani și nouă luni, după o agonie de două zile, închidea ochii pentru viața pământească; era Maria Francisca Tereza a Pruncului Isus și a Sfintei Fețe. În acea clipă de seară, la orele 19 și douăzeci de minute, s-a împlinit dorința fierbinte exprimată de ea în "Actul de ofrandă către Iubirea Îndurătoare": "O, Dumnezeul meu... Vreau ca fiecare bătaie a inimii mele să reînnoiască de nenumărate ori această ofrandă adusă Ție, până când umbrele se vor destrăma, și astfel, eu să-ți pot mărturisi iubirea mea în veșnica întâlnire Față în Față". Privind spre Crucifixul ce-l ținea în mâini, a șoptit: "Oh! îl iubesc...". După câteva clipe, a continuat: "Dumnezeul meu... eu... te iubesc". Au fost ultimele cuvinte, rostite cu glas aproape stins.

La audiența generală din 6 aprilie 2011, în Piața "San Pietro", Papa Benedict al XVI-lea a prezentat figura Sfintei Tereza din Lisieux sau Tereza a Pruncului Isus și a Sfintei Fețe, care "a trăit în această lume doar 24 de ani, la sfârșitul secolului al XIX-lea, ducând o viață foarte simplă și ascunsă, dar care după moarte și publicarea scrierilor sale, a devenit una dintre sfintele cele mai cunoscute și iubite".

Suflet pasionat fără măsură pentru Cristos dar și pentru orice persoană, de la preoți la cei îndepărtați de cele ale credinței, Sfânta carmelită a "luminat întreaga Biserică cu profunda sa învățătură spirituală", a spus Pontiful. La fel ca în alte ocazii, Papa a povestit în linii mari viața protagonistei. Dar în acest caz, a descrie istoria unei Sfinte devenită celebră datorită autobiografiei sale "Istoria unui suflet", a dat catehezei un gust și o tonalitate cu totul speciale.

Plecând de la aceste pagini-capodoperă, Papa a îndemnat imediat:

• Este o carte care a avut imediat un enorm succes, a fost tradusă în multe limbi și răspândită în toată lumea. Aș vrea să vă invit să redescoperiți această mică-mare comoară, acest luminos comentariu al Evangheliei pe deplin trăită! Istoria unui suflet, într-adevăr, este o minunată istorie de Iubire, povestită cu o atare autenticitate, simplicitate și prospețime încât cititorul nu poate să nu rămână fascinat! Dar care este această iubire care a umplut toată viața Terezei, din copilărie până la moarte? Dragi prieteni, această Iubire are un Chip, are un Nume, este Isus!

Din har în har, Tereza ajunge să aleagă conventul după ce a descoperit forța iubirii sale pentru Cel Răstignit, și certitudinea că rugăciunile sale nu rămân neascultate, nici chiar când imploră milă pentru un criminal împietrit, cum i s-a întâmplat să facă la vârsta de doar 14 ani. Aici Papa a observat:

• Este cea dintâi și fundamentală experiență de maternitate spirituală: "Aveam o atât de mare încredere în Milostivirea Infinită a lui Isus", scrie. Cu Maria Preasfântă, tânăra Tereza iubește, crede și speră cu "o inimă de mamă".

Adolescentă și deja mamă spirituală. Experiența vieții claustrale a Carmelului începe pentru ea la 15 ani, având dispensa papei Leon al XIII-lea. În ziua profesiunii sale călugărești, Tereza este o mireasă a lui Cristos complet iradiantă:

• În aceeași zi, Sfânta scrie o rugăciune ce indică toată orientarea vieții sale: îi cere lui Isus darul Iubirii sale infinite, de a fi cea mai mică, și mai ales cere mântuirea tuturor oamenilor: "Că nici un suflet să nu fie condamnat azi".

În Carmelul (mănăstire carmelită) din Lisieux devine o călăuză, o "expertă în știința" dăruirii de sine iar Ioan Paul al II-lea la aceasta se gândea când a proclamat-o Doctor sau Învățătoare a Bisericii în 1997. Și aici, Benedict al XVI-lea s-a adresat doctorilor de azi, teologilor, invitându-i să aibă măreția smereniei Sfintei Tereza:

• Cu umilință și dragoste, cu credință și speranță, Tereza intră continuu în inima Sfintei Scripturi care cuprinde Misterul lui Cristos. Iar atare lectură a Bibliei, nutrită de știința iubirii, nu se opune științei academice. Știința sfinților, de fapt, despre care ea însăși vorbește în ultima pagină a Istoriei unui suflet, este știința cea mai înaltă.

Un suflet de foc nu poate decât să ardă, să parcurgă repede etapele care poartă la sfințenie. În nouă ani, Tereza trasează acea "cale mică" în care strălucește măreția sa. "Încercarea foarte dureroasă a credinței" și declinul sănătății pe care le trăiește începând din 1896, anul dinaintea morții, nu sting - a amintit Benedict al XVI-lea - "dragostea sa amabilă și zâmbitoare". "Bucuria mea este să Te iubesc", scrie Tereza referindu-se la Isus, și acesta este "secretul"fericirii sale, a spus Papa.

O iubire infinită pentru Cristos unită cu o exemplară încredere în milostivirea sa:

• Încredere și Iubire sunt deci punctul final al povestirii vieții sale, două cuvinte care asemenea unor faruri au luminat tot drumul său de sfințenie, pentru a-i putea călăuzi și pe alții "pe însăși mica sa cale de încredere și de iubire" a copilăriei spirituale.

Radio Vatican / Pr. Anton. Lucaci

Evenimente

website statistics
afișări