Maria Motta

Fondatoarea Companiei "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" - institut secular

Maria Motta, fiica lui Sigismando Motta şi a Paolinei Dazzoni, s-a născut la Bellinzona în cantonul elveţian Ticino în ziua de 27 decembrie 1883, iar locul natal a fost Airolo, localitate ce se află ca o poarta în sudul lanţului muntos al Alpilor.

Familia lui Sigismando Motta şi a Paolinei Dazzoni căsătoriţi la Faido în 1868 e una din cele mai cunoscute şi importante din Airolo şi din Val Leventina. Administrau un han, peste 100 de cai, numeroase care, şi aveau un cuvânt hotărâtor în conducerea comunei în economie şi politică.

Maria este ultima dintre cei 7 fraţi, patru băieţi şi trei fete. Maria nu-şi cunoaşte tatăl pentru că moare pe neaşteptate în timpul unei şedinţe a Consiliului la 7 decembrie chiar cu 20 de zile înainte de naşterea ei.

La vârsta de şase ani începe frecventarea şcolii din localitate împreună cu celelalte fetiţe de vârsta ei. După încheierea şcolii îşi completează pregătirea în două colegii cel din Menzingen şi cel din Rorschoch.

Duce o viaţă simplă şi activă, îşi ajută mama la administrarea hotelului, în parohie face cateheză şi apostolat, face parte din cor datorită înzestrărilor ei muzicale.

După încheierea războiului din 1918 ce a devastat Europa vine o formă de ciumă numită "spaniolă". Mama Mariei se îmbolnăveşte şi, după trei ani de boală, ea moare.

După moartea mamei, se confruntă cu ea însăşi, întrebându-se asemenea lui Paul căzut de pe cal la Porţile Damascului: "Doamne ce voieşti să fac?"(Fap 22,10)

Era fascinată de noua congregaţie a Paulinelor întemeiată la Milano de Cardinalul Ferrari. Devenind membră a acelui Institut din Milano, ia hotărârea după nouă ani de a întemeia o asociaţie a femeilor consacrate în lume, în slujba activităţilor diecezei şi a lucrărilor de apostolat.

Ca răspuns la chemarea ei ce-i vine de sus şi a transpune în practică această vocaţie, un factor decisiv este întâlnirea cu Mons. Aurelio Bacciarini. Totul s-a întâmplat în modul cel mai neaşteptat. Pentru că viaţa omului este un răspuns la chemarea lui Dumnezeu, întâlnirea cu episcopul de Lugano Aurelio Bacciarini a fost providenţială.

Fără să-l fi întâlnit vreodată personal, pe neaşteptate, în luna noiembrie 1925, îl întâlneşte în tren, întorcându-se de la Roma în urma unui pelerinaj. Maria îşi face curaj şi îndrăzneşte să ceară o întâlnire faţă în faţă încredinţându-i planul de consacrare cerându-i astfel o scrisoare de recomandare pentru cardinalul Ferrari.

Episcopul înţelege că e chemată de Dumnezeu şi imediat îi face o propunere: "Dar pe dumneavoastră vă trimite Providenţa! De ce să mergeţi la Milano ca să faceţi ceea ce trebuie să facem şi noi în Ticino?"

La 21 ianuarie 1926, în sărbătoarea sfintei Agnesa, se constituie o asociaţie o "pia unio" ce va fi aşezată sub ocrotirea sfintei Tereza a Pruncului Isus, încredinţată domnişoarei Maria Motta.

În anul 1929 această asociaţie "pia unio" devine o instituţie religioasă care va purta numele de Compagnia di Santa Teresa del Bambino Gesù.

Dumnezeu este creatorul vocaţiilor. După numai un an, episcopul Bacciarini ne îngăduie să pătrundem în planul lui: surorile din Companie nu sunt călugăriţe, pentru că nu părăsesc lumea, ci trebuie să se afle în inima lumii, sunt laice, dar consacrate în mijlocul lumii. Carisma Institutului a rămas chiar crezul episcopului: "Slujirea lui Cristos şi a Bisericii". Pentru Maria Motta carisma a fost mereu vie. Ea a trăit fiecare moment al vocaţiei sale: chemare, alegere, pregătire, misiune pentru a evangheliza prin toate mijloacele, comuniune şi consacrare lui Dumnezeu împreună cu celelalte surori.

Maria Motta a înţeles deplin ce înseamnă a trăi în lume şi totuşi în comuniune. Ea a căutat să se poarte ca o soră printre celelalte surori şi le-a îndemnat în orice împrejurare: "Să ne bucurăm mereu în el, Mirele nostru. Cei care se apropie de noi ar trebui să ne invidieze desăvârşita seninătate sufletească, chiar în mijlocul crucilor şi cruciuliţelor de fiecare zi. Ca să ne păstrăm unirea cu Domnul vă îndemn la rostirea frecventă a invocaţiei: Sfântă Marie, Maica lui Dumnezeu, fă-ne sfinte!".

Surorile din Institut se ocupau de diferite activităţi diecezane, dar Maria a fost cea care şi-a asumat muncile cele mai grele: plecând de la secretariatul Uniunii Femeilor Catolice şi de la organizarea diferitelor ramuri ale Acţiunii Catolice, apoi administrarea ziarului Giornale del Popolo şi colaborare la alte reviste, ajutor la Secretariatul Oficiului de Pelerinaje, duminica apostolat în parohii, cateheze pentru pregătirea de întâia împărtăşanie, cursuri de activităţi gospodăreşti şi de croitorie, mai ales pentru croiala veşmintelor liturgice, ajutor la Casa del Populo, la Seminar , la proiectul Buona Letura etc.

Maria Motta a înfăptuit în sine însăţi modelul exemplar al Terezinei, ca şi cum Dumnezeu ar fi îngăduit Companiei o oglindă pentru garantarea autenticităţii vieţii fiecăreia.

În anul 1935, episcopul Aurelio Bacciarini moare. Toate surorile Companiei l-au plâns pe sfântul episcop împreună cu poporul, iar Maria Motta a suferit mai mult pentru marea pierdere. Îi era limpede rolul pe care l-a avut Mons. Bacciarini în naşterea Institutului şi că în realitate a fost omul trimis de Dumnezeu pentru a le însoţi în munca de la început.

După doi ani Institutul îşi mută sediul în palatul episcopal din Via Nassa. În acelaşi an, 1937 Maria Motta se îmbolnăveşte de un ictus minor din cauza frigului şi a tensiunii arteriale ridicate. În octombrie 1948 Maria Motta era deja gata pentru marea călătorie. E dusă la clinica Moncucco; îşi va redobândi puţin sănătatea, dar încet începe declinul.

În octombrie 1948, Maria Motta era deja gata pentru marea călătorie. Boala înainta fără încetare şi a fost nevoită să renunţe la orice activitate. Aceasta a fost crucea cea mai grea aşezată pe umerii săi.

La 19 octombrie, un al treilea ictus a lăsat-o fără glas. După două zile, când Mons. Cattori, în ziua de 21, a venit în vizită, a deschis ochii şi l-a privit. Privirea de mamă, mângâietoare, senină, a fost un rămas bun al surorii către toţi, îndemnul de a continua lucrarea Institutului, apoi s-a îndreptat spre Domnul, fără cuvinte dar simplă, coerentă, nobilă, evanghelică.

Maria Motta se odihneşte în pace alături de celelalte surori care au murit la Lugano în mormântul Institutului.

Suntem încrezători că va veni ceasul ce ne va îngădui să o chemăm:

Sfântă Maria Motta, Roagă-te pentru noi!