Cacica: Aniversarea Centenarului Institutului "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" la Întâlnirea națională de primăvară a terezinelor
În inima frumoasei Bucovine, în sanctuarul Preafrumoasei Maici a Domnului de la Cacica, terezinele de pretutindeni s-au adunat, miercuri, 6 mai 2026, pentru o triplă aniversare: 100 de ani de la înființarea institutului de către Venerabilul Episcop Aurelio Bacciarini; 30 de ani de activitate în România; 25 de ani de misiune în Moldova.
Acest eveniment a fost deschis în 17 martie la Lugano (Elveția), în prezența episcopului locului, Mons. Alain de Raemy, a patruzeci de preoți și zeci de credincioși, a Mariei-Teresa, directoarea institutului, în capela din Casa Centrală a institutului din Via Nassa 64, unde s-a concelebrat Liturghia de mulțumire.
La Cacica, sărbătoarea a adunat împreună toate terezinele din țară, având-o în mijlocul lor pe directoarea generală Maria-Teresa Candian, sosită de la Lugano, care a adresat un cuvânt emoționant terezinelor și tuturor celor prezenți despre începuturile Institutului "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" în România. A amintit mai întâi de primele membre din Transilvania, de rit greco-catolic, și de toți cei care au contribuit la răspândirea carismei noastre; apoi, a vorbit despre cum Institutul a luat amploare în Dieceza de Iași, din parohie în parohie, am spune la fel cum lumina se răspândește și inundă biserica în noaptea de Paști. În memoria Mariei-Teresa, fiecare persoană stârnea emoții și amintiri, fiecare avea un nume care trebuia rostit: "De zile întregi trăiesc cu mintea, inima și sufletul orientate aici, printre voi. Sunt o mulțime de gânduri, amintiri și emoții care îmi țin o companie caldă, dulce și totodată nostalgică. Este o călătorie intensă printre chipuri și priviri pe care le-am întipărit în memorie, o experiență care m-a marcat profund. [...] Acești 30 de ani trăiți împreună cu voi aici, în România, sunt întipăriți în memoria și în inima mea: fiecare cuvânt este insuficient pentru a vă exprima întreaga mea recunoștință plină de emoție pentru ceea ce ați făcut și continuați să faceți, pentru ceea ce reprezentați și sunteți în viața mea și a Companiei Sfintei Tereza. Sunteți suflete mari, purtătoare de speranță, asemenea rândunelelor care se întorc și vestesc primăvara."
La acest eveniment l-am avut împreună cu noi și pe părintele Cristinel Fodor, asistent spiritual al Institutului. Parohii și asistenții spirituali ai comunităților de terezine au venit în număr foarte mare, împodobind cu prezența lor sărbătoarea, dar și altarul, la Sfânta Liturghie, pontificată de PS Iosif Păuleț.
În cuvântul său de învățătură, Mons. Benone Farcaș, paroh al Parohiei "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" din Iași, a vorbit despre importanța lucrării pe care terezinele o desfășoară în lume, acolo unde preoții adesea nu pot pătrunde: "Nu celebrăm azi un monument construit din piatră, ci un monument viu, construit din vieți obișnuite, dar trăite cu o iubire extraordinară. Acum 100 de ani, acest institut a fost fondat nu pentru a crea încă o mănăstire în lume, ci pentru a duce "aroma" Carmelului, parfumul trandafirilor [Sfintei Tereza] la birou, acasă, la școală, în spitale, în piață. Carisma voastră este un dar unic și necesar pentru Biserică: nu sunteți adăpostite într-o mănăstire; locuiți în case și în apartamente, în mijlocul familiei și, în toți acești ani, ați dovedit că viața consacrată, adică dăruirea totală lui Dumnezeu, este posibilă oriunde. Ați dus Evanghelia în sălile de clasă, în unitățile de asistență medicală, la câmp, în familiile voastre, în casele voastre: ați transformat lumea într-un spațiu sacru, unde locuiește Dumnezeu."
La sfârșitul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa Iosif Păuleț a adresat terezinelor un cuvânt de încurajare: "Privind la exemplul Sfintei Tereza, sunteți chemate să rămâneți fidele «căii mici», să faceți lucruri obișnuite, dar cu o iubire neobișnuită. Într-o lume grăbită și adesea rănită, mărturia voastră simplă, discretă și perseverentă este o lumină care nu se stinge. Vă încurajez să mergeți înainte, dragi terezine, cu încredere, să păstrați vie bucuria chemării voastre și să nu vă temeți să dăruiți mai departe speranța acolo unde Dumnezeu vă trimite. Biserica are nevoie de voi, iar rodul slujirii voastre se vede în inimile celor pe care îi atingeți zi de zi."
La final, PS Iosif a conferit Mariei-Teresa, "în semn de distinsă stimă și profundă recunoștință, diploma de mulțumire și recunoștință pentru generozitatea și responsabilitatea demonstrate atunci când a coordonat Compania Sfintei Tereza a Pruncului Isus în teritoriul Diecezei de Iași".
Cu prilejul centenarului a fost oferit celor prezenți volumul Terezinele. Compania Sfintei Tereza a Pruncului Isus. Un secol de dăruire cu pasiune, semnat de Giuseppe Zois, din care oferim un fragment ce conține mărturia Mons. Alain de Raemy:
"Ca Administrator Apostolic, de trei ani în Dieceza de Lugano, nu am cunoscut direct opera Companiei încă de la originile sale și nici în ultimii 97 de ani! Dar, așa cum ne învață Evanghelia, «după roadele lor îi veți cunoaște» (Mt 7,16). Iar roadele pe care astăzi le culeg și le culegem vorbesc despre o prezență constantă și generoasă în viața Bisericii noastre: o operă care s-a înrădăcinat în brazda trasată de Venerabilul Episcop mons. Aurelio Bacciarini și care, încă de la începuturi, a respirat spiritul Acțiunii Catolice, cu rodnicul său apostolat al laicilor și laicelor consacrați, uniți în slujirea Evangheliei.
În semnul acelei umilințe și al acelei generozități care i-au fost proprii mons. Bacciarini, Compania a știut să facă concretă învățătura evanghelică: a sluji cu iubire, fără a căuta vizibilitate, lăsând ca iubirea milostivă să fie o lumină tăcută în casa Bisericii, în fiecare colț al Diecezei noastre.
Toți episcopii care s-au succedat din 1926 până astăzi au putut recunoaște în această fericită istorie o fidelitate constantă, trăită în tăcere și hărnicie.
Compania Sfintei Tereza a devenit astfel parte integrantă a memoriei vii a Diecezei de Lugano: o prezență discretă, dar esențială, care și-a împletit istoria cu cea a atâtor preoți, surori, laici și familii.
În anii mai recenți, chiar dacă puterile au scăzut, Compania Sfintei Tereza a arătat vitalitatea carismei sale, deschizându-se către noi frontiere: în România, unde sămânța tereziană a găsit un nou pământ de rodit; și la Lugano, prin primirea studenților, semn al unei prezențe care continuă să asculte și să însoțească noile generații.
Acest centenar este, așadar, un act de recunoștință și de mulțumire față de toate. «Grădinarul divin» despre care vorbea Tereza continuă să facă roditor pământul pe care aceste surori l-au lucrat cu iubire.
Iar Compania Sfintei Tereza rămâne și astăzi un dar pentru Biserică: să-i luăm exemplul pentru a continua să cultivăm numeroasele daruri pe care Dumnezeu continuă, cu siguranță, să ni le ofere în cele mai diferite moduri!"
Mulțumim Domnului pentru acești o sută de ani de roade și îl rugăm să ne însoțească pe cale, precum pe ucenici la Emaus după Înviere, până la frângerea Pâinii Vieții în împărăția sa.
Mihaela Cotarcea (Cluj-Napoca)
* * *
* * *
Înregistrări audio:
Predica rostită de Mons. Benone Farcaș: (descarcă mp3)
Cuvintele de încheiere rostite de pr. Daniel Romila, OFMConv., și PS Iosif Păuleț: (descarcă mp3)
* * *
Lugano: Sărbătorirea centenarului (17 martie 2026)
Gânduri la ceas aniversar pentru centenarul Institutului Secular "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" (21 ianuarie 2026)


