Terezinele - o prezenţă generoasă în Lugano

(Articol semnat de Giuseppe Zois, publicat în "Rivista di Lugano", nr. 42, din 17 octombrie 2025)

dreapta sus: Cele două clădiri din Via Nassa 64 şi 66, sediul terezinelor. dreapta jos: Directoarea Maria Teresa Candian

O intuiţie profetică a episcopului Aurelio Bacciarini în 1925, apoi naşterea Companiei Sfânta Tereza a Pruncului Isus în 1926, în cartierul Maghetti, cu Maria Motta co-fondatoare, şi sosirea pe strada Nassa 66 în 1939.

O prezenţă constantă şi generoasă de slujire multidimensională pentru dieceza de Lugano.

Aceasta este povestea unei intuiţii profetice şi vizionare, care s-a întins pe durata unui secol. Ideea a început să prindă contur în timpul călătoriei de întoarcere de la Jubileul din 1925, la finalul celui de-al doilea pelerinaj diecezan organizat de episcopul de venerată amintire Aurelio Bacciarini, la care au participat 1.800 de persoane.

În compartimentul de tren unde se află Bacciarini (8 noiembrie 1873 - 27 iunie 1935) urcă Maria Motta (27 decembrie 1883 - 21 octombrie 1948), sora consilierului federal Giuseppe Motta, dar şi a Camillei, care, la rândul ei, a îmbrăţişat vocaţia călugărească. Maria, cea mai mică dintre cei şase fraţi, se afla la pragul vârstei de 42 de ani şi la o răscruce de drumuri. După ce administrase istoricul hotel de familie Motta e Posta din Airolo, loc de trecere pentru multe persoane, şi după ce îşi îngrijise mama până la sfârşitul vieţii, se întreabă ce direcţie să urmeze, ce cale să aleagă pentru viitor. Împreună cu o tânără din acelaşi sat, Margherita Dotta, coboară pentru o perioadă de reflecţie la Lugano, unde sunt primite în cinci apartamente modeste, de către surorile Menzingen, în cartierul Maghetti.

Aici prinde viaţă proiectul celor care aveau să devină Terezinele - femei laice consacrate, inspirate de carisma lui Bacciarini: femei între femei, unele trăind în comunitate la Lugano, altele în propriile case, îmbrăcate obişnuit, angajate să-şi trăiască vocaţia în multe roluri şi slujiri, pentru dieceză, şi parohii, pentru comunitate şi persoanele care au nevoie de ospitalitate şi/sau asistenţă, de la tineri sau vârstnici, de la preoţi la oameni simpli.

Prima intenţie a Mariei Motta - cea care avea să devină co-fondatoarea Terezinelor - fusese să intre în Opera Cardinalului Ferrari din Milano, cerând o recomandare de la Bacciarini. Însă episcopul o convinge să rămână la Lugano, explicându-i că şi în acea dieceză nevoile sunt mari şi ajutorul foarte necesar.

Spre centenar

stânga jos: Sediul din Via Nassa 66 în prima jumătate a secolului XX. dreapta sus: Primele terezine în 1932. A doua din stânga este Maria Motta.

Comunitatea iniţială a fost fondată oficial la 21 ianuarie 1926, iar aproape patru ani mai târziu, la 23 august 1930, primele şapte surori ale Companiei "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" au depus voturile: Maria Motta (directoare), Margherita Dotta, Agnese Andina, Stella Paltenghi, Barbara Polli, Anna Butti şi Teresa Nessi.

În 1939 are loc un moment important: mutarea Terezinelor pe strada Nassa, la numărul 66, în clădirea istorică ce fusese reşedinţă episcopală până în 1938, înainte de transferul acesteia lângă catedrala San Lorenzo.

Ulterior, prin extinderea din 1954, li s-a adăugat şi clădirea de la numărul 64, devenind sediul central şi inima vie a Terezinelor. De atunci, ele şi-au continuat slujirea generoasă şi multiplă pentru dieceză, sub îndrumarea a opt episcopi după Bacciarini: Angelo Jelmini, Giuseppe Martinoli, Ernesto Togni, Eugenio Corecco, Giuseppe Torti, Pier Giacomo Grampa, Valerio Lazzeri şi actualul Administrator apostolic Alain de Raemy.

Un loc de sosire pentru mulţi

Voinţa este cuvântul de ordine, după viaţa spirituală. Iată un tablou, chiar şi doar aproximativ, al celor întâmplate în aceşti 86, aproape 87 de ani, de prezenţă a Terezinelor pe via Nassa care au devenit o prezenţă familiară pentru mii de oameni - femei, tineri, profesori, preoţi şi credincioşi - care au trecut pragul acelor două clădiri, fie pentru activităţi, fie pentru ajutor, fie pentru momente de linişte sufletească.

Au colaborat cu numeroase asociaţii şi iniţiative: Uniunea Femeilor Catolice din Ticino, tinerii din Acţiunea Catolică, mai ales după construirea Casei Pius al X-lea, cu o amplă capelă foarte mult dorită de mons. Alfredo Leber care domina scena cantonală, de asemenea, datorită efectului de rezonanţă şi capacităţii de agregare favorizate de Giornale del Popolo; învăţătoarele catolice; Asociaţia cercetaşilor catolici, sportivii din Asociaţia Sportivă Ticineză, Biroul de Pelerinaje Diecezane, Sacrificiul Postului mare, grupul Ancilla Domini - şaizeci de femei - şi comunităţile neocatecumenale. "Am găzduit timp de ani buni şi asociaţia Missio - îşi aminteşte actuala directoare Maria Teresa Candian - apoi timp sde 25 de ani pe misionarii din Immensee-Betlemme, Caritas şi activităţi culturale precum cineforumurile organizate de don Guglielmo Maestri.

Din 1975, în clădirea de la nr. 66 au funcţionat şcoala comercială "La Commerciale" şi gimnaziul cu internat feminin "Sant'Anna", până la deschiderea Facultăţii de Teologie, în 1992, când sediul s-a mutat la nr. 64, găzduind Seminarul Diecezan readus de le Freiburg în Ticino de episcopul Corecco. Totul într-un spirit viu şi dinamic, care nu a cunoscut stagnare".

Câmpurile cultivate

Maria Teresa Candian, actuala directoare, a ajuns pentru prima dată pe via Nassa în ajunul sărbătorii Neprihănitei Zămisliri din 1964. A intrat rapid în contact cu întreaga ierarhie religioasă din Ticino, dar şi cu numeroase grupuri şi asociaţii care îşi aveau centrul de referinţă în acea clădire. Ea a văzut evoluţia mişcărilor, a activităţilor şi a oamenilor care au trecut pe acolo. Tot ea aminteşte că însuşi cotidianul "Giornale del Popolo", fondat în acelaşi an al Companiei, la 21 decembrie 1926, cu luni însă de pregătiri pentru lansarea primului număr, care a avut o apariţie experimentală în noiembrie. Chiar Maria Motta a preluat administrarea cotidianului dorit de mons. Bacciarini. Pe via Nassa s-au ocupat de el până în 1972. Alte publicaţii din zona diecezană erau Vita Femminile (Viaţa femeilor), săptămânalul La Famiglia (Familia), de care s-a ocupat ani de zile rectorul Seminarului, mons. Gabelli, Spighe (Spice) şi almanahul anual Ore in Famiglia (Ore în familie).

Candian este astăzi considerată o adevărată arhivă vie - un "Google al străzii Nassa" - păstrând în memorie nume, întâmplări, amintiri şi momente semnificative din peste şase decenii de viaţă comunitară.

Primirea studenţilor

stânga sus: Maria Motta, co-fondatoare a Companiei. stânga jos: Actuala directoare, Maria Teresa Candian, cu terezinele Silvia Ambăruş şi Ana Imbrea. dreapta sus: Episcopul Aurelio Bacciarini a fondat în 1925 Compania Sfintei Tereza a Pruncului Isus.

În marea de amintiri pe care le deapănă cu răbdare - cine ştie de câte ori i s-a cerut să povestească întâmplările de pe via Nassa - ţine să sublinieze un aspect: "Exemplul de evlavie, de zidire sufletească, de sfinţenie pe care l-am primit de la toate surorile cu care am împărtăşit vocaţia - o sevă vie care ne-a ţinut împreună în bănci, la picioarele altarului, unite în credinţă, speranţă şi iubire, pe care apoi ne străduiam să le răspândim acolo unde fiecare dintre noi era chemată să se dăruiască cu devotament, fie în îngrijirea unei oaspete bătrâne, a seminariştilor sau, ca acum, a tinerilor studenţi. Aceasta a fost constanta noastră, a celor care ne referim la Sfânta Tereza a Pruncului Isus."

Conducătoare cu mână fermă, înţelegătoare, dar neînduplecată în privinţa respectării disciplinei de către studenţii găzduiţi, Maria Teresa Candian, vorbind despre prezent, evidenţiază tocmai primirea continuă pe urmele tradiţiei:

"În prezent sunt 33 de studenţi şi studente de la USI, SUPSI şi Conservator, iar alături de ei şi câţiva ucenici. Pentru a veni în întâmpinarea sacrificiilor familiilor, care adesea..."

În prezent, comunitatea Teresinelor continuă să îmbine viaţa spirituală cu o activitate socială intensă. "Avem acum 33 de studenţi şi studente de la USI, SUPSI şi Conservator, dar şi câţiva ucenici", spune Maria Teresa Candian. "Pentru a veni în sprijinul familiilor, care de multe ori se confruntă cu dificultăţi financiare, practicăm chirii accesibile. Printre rezidenţi sunt atât tineri elveţieni, cât şi străini - europeni, americani şi africani. O facem păstrând scopurile Companiei noastre, care, timp de câţiva ani, a găzduit şi Casa ucenicului şi a studentului, condusă de iezuiţi."

Suntem cu toţii coresponsabili

La întrebarea dacă astăzi mai ştim să privim înainte cu curajul de acum un secol şi al deceniilor care au urmat, actualul asistent spiritual, părintele Pietro Borelli, începe prin a preciza că o consideră pe Maria Motta drept "Slujitoarea lui Dumnezeu". Apoi explică: "Un rod al intuiţiei îndepărtate a lui Bacciarini, pentru mine, este şi ceea ce se întâmplă astăzi în Biserică, datorită mai presus de toate Conciliului dorit de Ioan al XXIII-lea, care a făcut să înflorească o nouă primăvară, prin acţiunea episcopilor Romei, continuatorii săi şi, în cele din urmă, prin Papa Francisc şi insistenţa lui pe sinodalitate si coresponsabilitate. Referindu-se la Benedict al XVI-lea, episcopul nostru Giuseppe Torti a scris într-o Scrisoare pastorală că, în Biserică, nu trebuie să vorbim despre colaborare, ci despre coresponsabilitate, deoarece, în virtutea botezului, suntem cu toţii coresponsabili. Fiecare trăieşte apoi această alegere dintr-o anumită perspectivă şi potrivit propriilor capacităţi şi resurse. Un botezat nu poate să se retragă, nici să lase altora partea lui: ori o trăieşte el, ori nu o trăieşte nimeni. Este ceea ce repeta Maica Tereza, astăzi Sfântă: picătura de apă trebuie să o adaugi tu; dacă nu o faci, oceanului îi lipseşte o picătură de apă. Nimeni nu este perfect: cu toţii suntem perfecţionabili. Şi devenim sfinţi mergând pe cale.

În paralel cu apropierea centenarului Teresinelor din Ticino, se marchează şi 25 de ani de la răspândirea carismei lui Bacciarini în România, unde există acum 15 comunităţi cu 124 de surori şi 10 în formare, în dieceza de Iaşi şi în Arhidieceza de Alba Iulia. Este o creştere promiţătoare într-un pământ unde congregaţia guanelliană, căreia i-a aparţinut Bacciarini, este foarte activă.

Medalion

Cele patru anotimpuri ale terezinelor

Istoria Terezinelor poate fi împărţită în patru etape:

1. perioada de început şi consolidare sub Maria Motta şi episcopii Bacciarini şi Jelmini;

2. până la 1976, cu episcopul Martinoli, când s-au celebrat 50 de ani de activitate;

3. drumul spre centenar, în 2026;

4. extinderea internaţională, odată cu deschiderea comunităţilor din România, din 2006.

Astăzi, Terezinele rămân o prezenţă discretă, dar vie, un simbol al credinţei trăite în tăcere şi al slujirii constante în mijlocul oamenilor.

Traducere de pr. Cristian Bîrnat