A trecut la Domnul pr. Giorgio Pastiu

Malvaglia: Omilia episcopului Valerio Lazzeri la înmormântarea pr. Gheorghe (Giorgio) Pastiu

(* 6-VII-1949 / †s 9-III-2021)

Malvaglia, Biserica "San Martino", 13 martie 2021

Dragii mei,

Celebrând înmormântarea unui preot după ritul ambrozian, rit pe care Don Giorgio l-a practicat atâţia ani pe parcursul îndelungatei sale slujiri pastorale în Valea Blenio, mai întâi ca paroh la Olivone, Campo şi Ghirone şi apoi la Malvaglia, Ludiano şi Semione este întotdeauna încurajator pentru mine să găsesc tripla lectură a Evangheliilor de Paşte. Sunt convins, de fapt, că acest obicei, tipic liturghiei milaneze, poate ajuta pe toată lumea să menţină ferm în faţa ochilor inimii esenţialul vieţii preotului decedat. O viaţă umană modelată de sacramentul preoţiei, precum şi de cel al botezului, care este fundamentul său.

Acest sentiment de mângâiere este şi mai viu astăzi, când ne luăm rămas bun de pe pământ de la un slujitor al Evangheliei şi al Bisericii, aşa cum a ştiut să fie, nu numai aici, ci şi în orice alt loc unde a trecut, dragul nostru Don Giorgio.

Cred că toţi putem mărturisi cu adevărat cum, în anii îndelungatei sale prezenţe în Ticino, unde a sosit în 1993 din România, nu a neglijat nimic pentru a ajunge să fie ecoul cuvintelor lui Isus, în relatarea lui Luca: "Sunt în mijlocul vostru ca cel care slujeşte" (Lc 22,27).

Aceasta este prima trăsătură distinctivă a ministrului hirotonit. El nu se poate prezenta altora pretinzând o poziţie de putere, ca persoană împuternicită să facă lucruri pe care o simplă persoană botezată nu are voie să le facă. Preotul este chemat, în primul rând, să-şi asume o atitudine şi un stil capabil să facă referire existenţială la ceea ce a fost Isus pentru ucenicii săi: un slujitor al vieţii, un promotor al vieţii şi demnităţii fiecărei creaturi pe care o întâlneşte.

Am auzit care este semnul care le permite ucenicilor să găsească locul unde să pregătească Paştele, pentru Isus şi pentru cei Doisprezece: "De îndată ce veţi intra în oraş, vă va întâmpina un om purtând un ulcior cu apă" (Mc 14,13), un bărbat capabil să îndeplinească un serviciu umil şi ascuns, rezervat în cele mai vechi timpuri doar femeilor. El este o persoană care trebuie urmată pentru a găsi "sala mare de la etaj, gata pregătită" (Mc 14,15), pe care proprietarul o va pune la dispoziţie pentru riturile de Paşte.

Este ceea ce s-a întâmplat cu Don Giorgio. În caracterul său nu era dorinţa de a se impune, de a ridica vocea pentru a fi auzit. Nimeni nu putea suspecta că vrea să fie recunoscut ca fiind cel mai mare. Dimpotrivă, trăsătura sa întotdeauna respectuoasă şi atentă, tonul său calm şi gestul său măsurat dădeau tuturor celor care îl întâlneau sentimentul unei bunătăţi concrete, a unei politeţi care nu era pur formală, a unei abilităţi rare de a sta fratern aproape de oameni, fără agresiune, dar şi fără să se sustragă angajamentului şi harului relaţiei. Reuşea astfel să adune comunitatea, să dea curaj şi să susţină, să transmită frumuseţea Evangheliei lui Isus Cristos cu simplitate şi eficacitate.

Uneori ne imaginăm că, pentru a fi generoasă, slujirea preotului trebuie să se transforme într-o goană continuă, într-o multiplicare febrilă a iniţiativelor. Uităm că axa de susţinere indicată de Isus apostolilor pentru viaţa lor este una singură: statornicia în răbdare, în constanţă, în încredinţarea noastră Cuvântului, care trebuie vestit: "Voi sunteţi cei care aţi rămas cu mine în încercările mele" (Lc 22,28).

Şi în această privinţă îi suntem recunoscători Domnului pentru darul lui Don Giorgio. În zilele senine, ca şi în cele înnorate, el a ştiut să rămână fidel în locul care i-a fost încredinţat, fără a se pierde vreodată în plângeri şi recriminări. Cu fidelitate zilnică, el a dat mărturie despre făgăduinţa lui Isus: "Şi eu rânduiesc pentru voi o împărăţie aşa cum Tatăl a rânduit pentru mine, ca să mâncaţi şi să beţi la masă cu mine în împărăţia mea şi să vă aşezaţi pe tronuri judecând cele douăsprezece triburi ale lui Israél" (Lc 22,29-30).

În sfârşit, şi pentru Don Giorgio a sosit ora marii încercări, cea în care "Fiind ceasul al şaselea, s-a făcut întuneric pe întreg pământul până la ceasul al nouălea" (Mc 15,33). Prea rapid sănătatea lui s-a deteriorat şi fragilitatea sa a crescut. Umanitatea sa primitoare şi întotdeauna capabilă să se bucure de întâlnirea cu celălalt a fost confruntată dur cu limitele impuse de boală. Până şi restricţiile pandemiei, care au marcat atât de mult viaţa bătrânilor noştri în ultimele luni, nu au omis să se facă simţite.

Cu toate acestea, chiar şi aici, a fost plăcut şi reconfortant să văd cu cât de multă afecţiune a fost înconjurat Don Giorgio, atât de personalul, cât şi de conducerea casei "La Quercia", căreia i se adresează mulţumirile noastre sincere, precum şi de numeroşii foşti enoriaşi, care au continuat să i se facă prezinţi în multe feluri. Acesta este semnul cel mai evident al rodniciei slujirii sale: bunătatea pe care a putut să o semene în fiecare loc pe unde a trecut s-a transformat într-o lungă şi luminoasă rază de recunoştinţă şi de stimă din partea tuturor.

Ne va fi dor de scumpul Don Giorgio, cu inteligenţa sa, cu zâmbetul său, cu dragostea sa. Dar să ne mângâiem reciproc. Moartea nu l-a separat definitiv de noi. Isus, înviat din morţi, continuă să treacă prin uşile închise ale locurilor în care frica ne împinge să ne retragem. Să ne lăsăm vizitaţi de pacea lui regeneratoare şi de iertarea sa vindecătoare! În această experienţă putem să trăim de acum înainte comuniunea care uneşte cerul cu pământul şi să savurăm iertarea care vindecă orice rană.

Mă gândesc cu dragoste la scumpa soră a lui Don Giorgio şi la celelalte rude, care au dorit să facă împreună cu ea lungul drum din România pentru a fi prezenţi la această celebrare. Mă gândesc la surorile Companiei Sfânta Tereza, la care a fost asistent, la foşti enoriaşi, la toţi cei care astăzi simt durerea unei despărţiri care a venit prea repede. Tuturor le exprim cea mai afectuoasă apropiere în Cristos.

Domnul să ne dea o credinţă vie, o speranţă mare şi o caritate zi de zi mai înflăcărată. Amintirea celor care ne rămân dragi nu trebuie să ne conducă la nostalgie, ci să ne reînnoiască încrederea: pentru fiecare rămas bun de la o persoană dragă pe acest pământ există un chip şi un nume în plus, care ne priveşte în mod fratern între comesenii banchetului ceresc, anticipat astăzi pentru noi în Euharistie, care, cu smerenie şi dăruire, de atâtea ori Don Giorgio l-a pregătit pentru fraţii şi surorile care i-au fost încredinţaţi pe acest pământ!

Traducere de pr. Cristinel Fodor

* * *

A trecut la Domnul pr. Giorgio Pastiu (9 martie 2021)