Iaşi: Întâlnirea naţională a responsabilelor comunităţilor de terezine

Responsabilele tuturor comunităţilor din ţară ale Institutului Secular "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" s-au întâlnit sâmbătă, 7 martie 2020, la Institutul Teologic "Sfântul Iosif" din Iaşi, pentru un schimb de idei ce continuă tema "Faptele Apostolilor - să fim martori ai iubirii lui Dumnezeu".

Domnul ne-a înveselit dis-de-dimineaţă cu razele soarelui de primăvară şi cu ciripitul voios al păsărelelor, şi astfel am rostit Laudele sale, pentru ca apoi să-i aprofundăm Cuvântul prin intervenţii.

Prima conferinţă a fost susţinută de pr. dr. Iosif Antili, profesor la Institutul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif", şi a avut ca temă "Dificultatea drumului misionar în lumina cărţii Faptele Apostolilor". Părintele a subliniat patru dificultăţi sau simptome ale unui creştinism pe care l-a numit "în stare avansată de oboseală":

1. Formalismul, manifestat de cel care practică un creştinism "al datoriei". Un studiu realizat la noi în ţară a scos în evidenţă faptul că în România creştinismul nu a pătruns niciodată în profunzime, românii mulţumindu-se cu o trăire a credinţei sub forma unui set de practici religioase exterioare. În acest sens, în poezia Nu-i singur Iuda vinovat, Costache Ioanid face referinţă la Cristos cel îngropat sub lespedea de piatră a formalismului: "Nu doar în stânci, sub lilieci, / Nu doar sub lespede zăcu. / Ci L-am ascuns ca pentru veci / Sub piatra unor forme reci, / Şi eu, şi tu..." Într-una din scrierile sale, Friedrich Nietzsche spunea că bisericile au devenit "criptele şi monumentele funerare ale lui Dumnezeu", căci pentru noi El nu mai trăieşte. Prin comparaţie, în Faptele Apostolilor, la capitolul 2, se povesteşte despre entuziasmul primilor creştini, care lăsa impresia celor străini de comunitate că aceştia ar fi "plini de must": este "nebunia" celor plini de Duhul Sfânt în trăirea credinţei şi mărturisirea lui Cristos.

2. Comoditatea - al doilea simptom al creştinismului "obosit" - este aşa-zisul creştinism "de fotoliu", "de telecomandă"; este creştinismul celui interesat de ce se întâmplă în lume şi în Biserică, dar care nu se bagă, priveşte de pe margine. În schimb, dacă deschidem Faptele Apostolilor observăm că Paul şi ceilalţi apostoli practică un creştinism "de căutare", care iese din sine şi merge pentru a transmite mesajul Evangheliei, iar atitudinea lor presupune implicarea personală şi plătirea unui preţ (cf. 2Cor 11,16-33). Un misionar contemporan afirma că "scopul lui Dumnezeu nu este ca noi să ne bucurăm de o sănătate perfectă, ci să punem la bătaie ultimul strop din sănătatea noastră spre slava lui Dumnezeu". De aceea trebuie să mergem înainte, chiar dacă toate sunt departe de a fi perfecte în circumstanţele vieţii noastre.

3. Descurajarea în faţa eşecului - un alt simptom al creştinismului "obosit". Care ar trebui să fie atitudinea noastră în faţa eşecului? Precum a sfântului apostol Paul după discursul din Areopag: acolo a învăţat cum să nu predice Evanghelia. La fel şi Thomas Edison, inventatorul becului cu filament: se spune că odată, întrebat dacă este adevărat că a eşuat de o mie de ori până a reuşit să construiască becul, a declarat: "Nu este adevărat că am eşuat de o mie de ori, ci am descoperit o mie de modalităţi în care un bec nu poate fi creat". Aşadar, din eşecurile noastre trebuie să învăţăm că nu acelea erau modalităţile care să ne asigure o reuşită, apoi vor trebui căutate altele.

4. Lipsa de familiaritate cu Scriptura. Părintele Iosif Antili ne-a împărtăşit o convingere personală, şi anume că, "dacă părinţii ar fi folosit Scriptura în educarea religioasă a copiilor lor, aceşti copii nu s-ar fi îndepărtat de Dumnezeu niciodată". În Fapte 17 reiese râvna pentru Cuvânt a primelor comunităţi creştine, care "în fiecare zi cercetau Scripturile". Iar papa Francisc vorbeşte despre "urgenţa şi importanţa pe care credincioşii trebuie să o acorde ascultării Cuvântului lui Dumnezeu, fie în acţiunea liturgică, fie în rugăciunea şi în reflecţia personală".

Dacă vrem să ducem înainte cauza creştinismului şi să fim misionari în lumea în care trăim, atunci trebuie să ne lăsăm călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu, fără a ne fi teamă de noutatea pe care El doreşte să o aducă în Biserică, spunea părintele Iosif Antili.

A doua intervenţie i-a aparţinut Elenei Matei, care a abordat tema "Vestea care poate schimba viaţa". Discursul dânsei a pornit de la analiza sensurilor cuvântului "veste", atât cele cuprinse în Dicţionarul explicativ al limbii române, cât şi cele din Dicţionarul biblic. Dincolo de înţelesurile obişnuite ale cuvântului, noi ne referim, în creştinism, la "vestea cea bună", fiindcă dorinţa lui Dumnezeu - care ne-o transmite - este de a-l vedea pe om mereu fericit. Cum a fost ea transmisă?

În Vechiul Testament, Dumnezeu le-a vorbit mai întâi primilor oameni, apoi patriarhilor, apoi a vorbit prin profeţi. Mai întâi, vestea s-a transmis prin viu grai; în perioada regilor, vestea apare şi în scris. Istorisirile biblice au ajuns până la noi din perioade istorice diferite, purtând între limitele exprimărilor omeneşti mesajul de iubire al lui Dumnezeu.

În Noul Testament există patru scrieri care se definesc cu termenul de "Evanghelie", de la grecescul ?????????? (evangelion), care înseamnă "veste bună". "Aşadar, Evangheliile după Matei, Marcu, Luca şi Ioan relatează vestea cea bună a mântuirii omului pe care Dumnezeu a împlinit-o prin întruparea, viaţa, învăţătura şi mai ales prin patima, moartea şi învierea lui Isus Cristos, Fiul său în care a împlinit toate promisiunile făcute poporului său. [...]

Este foarte important ca cel care se apropie de Sfânta Carte pentru a afla sau a aprofunda Vestea cea Bună adusă de Cuvântul lui Dumnezeu să ştie că în lectura sa nu este suficient să se oprească doar la o poveste, o chemare, la un gând, la un psalm, la un profet sau la Isus; ci să descopere felul în care această lectură răspunde curiozităţii sale, aşteptării sale, condiţiei sale umane", a spus ca o concluzie Elena Matei.

După frumoasele gânduri împărtăşite în cele două conferinţe, am avut consolarea de a o auzi telefonic pe directoarea noastră generală Maria-Tereza Candian, care, din cauza interdicţiilor generate de situaţia epidemiei care a afectat anumite zone la nivel global, nu a putut fi în mijlocul nostru ca întotdeauna. Glasul şi îndemnurile sale ne-au dat putere şi aşteptăm revederea noastră cu bucurie încrezătoare la întâlnirea de primăvară a terezinelor din luna mai.

Programul a continuat cu sfânta Liturghie prezidată de PS Iosif Păuleţ, episcop al Diecezei de Iaşi. Cuvântul de învăţătură a fost rostit de părintele Cristinel Fodor, care, comentând evanghelia zilei, a vorbit despre iertare luând ca model pe acela pe care ni l-a oferit însuşi Fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos, care i-a iertat pe toţi, fără deosebire. "Poate că primul lucru pe care ar trebui să-l iertăm la ceilalţi este că sunt diferiţi de noi - spunea părintele Fodor. Şi să nu uităm să fim desăvârşiţi, pentru că ţinta noastră nu este aici, pe pământ; ţinta noastră o vom atinge în cer. De aceea, mereu, mereu să înaintăm!"

După împărtăşirea la masa Domnului a urmat comuniunea prilejuită de prânzul împreună cu celelalte surori terezine. Mulţumim părintelui Răzvan Mătăşel, administrator, precum şi Mons. dr. Benone Farcaş, rectorul institutului, pentru ospitalitatea pe care o simţim de fiecare dată când suntem la Iaşi. Mulţumim şi Preasfinţitului Iosif, care a petrecut timp preţios în mijlocul nostru, precum şi directoarei noastre generale, Maria-Teresa Candian, care ştim că ne este mereu alături, în neîntreruptă comuniune de rugăciune.

Ziua s-a încheiat printr-o mulţumire privată în faţa sfântului sacrament, cu recunoştinţă în faţa Celui care ne-a chemat pe toate pentru a fi "martori ai iubirii lui Dumnezeu". Aşa să fie!

Mihaela Cotarcea (Cluj-Napoca)

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment în secţiunea Album foto: 7 martie: Iaşi: Întâlnirea naţională a responsabilelor comunităţilor de terezine