Istoric Fondatori

Săbăoani: Întâlnirea națională a responsabilelor comunităților de terezine

Responsabilele tuturor comunităților din țară, din cadrul Institutului Secular "Sfânta Tereza a Pruncului Isus", s-au întâlnit în ziua de 25 februarie 2016, la biserica "Sfântul Mihail Arhanghelul" din Săbăoani, pentru un schimb de idei pe tema "Sensul profetic al prezenței noastre în lume".

Au fost prezenți Maria-Teresa Candian, directoarea institutului, împreună cu pr. George Paștiu, asistentul spiritual pentru surorile terezine din România, veniți de la Lugano, din Elveția.

Ziua a debutat cu cântarea Laudelor, după care pr. Georgio Paștiu ne-a prezentat câteva direcții despre felul cum "suntem chemați să fim profeți"

Elena Matei (Bacău) a prezentat "Institutul nostru, ca semn profetic în Biserică", iar Agnesa Husaru din Buhonca a descris "Dificultățile din drumul nostru pot fi și oportunități".

Mariana Cornea (Huși) ne-a vorbit despre "Profeții la marginile societății noastre".

Sfânta Liturghie a fost prezidată de Mons. Benone Farcaș, rectorul Institutului Teologic "Sfântul Iosif" din Iași, însoțit de pr. dr. Benone Lucaci, pr. Benone Lucaci, paroh la catedrala "Adormirea Maicii Domnului" din Iași, și alți preoți, profesori la Seminarul "Sfântul Iosif" din Iași, precum și preoți asistenți spirituali ai terezinelor din diferite parohii.

Omilia a fost susținută de pr. Gabriel Bucur, paroh la biserica "Sfântul Ioan Paul al II-lea" de la Poiana Micului, care a amintit, în cuvântul său, de spiritualitatea fondatorilor noștri, precum și de "calea cea mică" urmată de patroana institutului, sfânta Tereza a Pruncului Isus. Caracterul secular al institutului dă terezinelor privilegiul de a fi misionare în lume și chiar profeți - a vorbi oamenilor despre Dumnezeu, care este totdeauna milostiv. Așa cum Isus Cristos vede cu ochii lui Adam, noi trebuie să vedem cu ochii lui Cristos.

După masa de prânz, la ora 14 s-au reluat lucrările cu noi informații, intervenții și diverse lucrări în plen.

Exercițiile spirituale din acest an vor avea loc la Iași, la Seminarul "Sfântul Iosif", în perioada 7-10 iulie 2016, sub îndrumarea pr. Cristian Fodor, paroh la Biserica "Sfântul Mihail Arhanghelul" din Săbăoani.

Ziua s-a încheiat cu o oră de adorație și recitarea Vesperelor.

Papa Francisc ne încurajează cu pasiune să ne continuăm drumul cu pas grăbit și bucuros: "Conduse de către Duhul Sfânt, niciodată rigide, niciodată închise, mereu deschise la vocea lui Dumnezeu care vorbește, care deschide, care conduce, care ne invită să mergem spre zări".

Următoarea întâlnire va fi la 16 aprilie 2016, la Șumuleu-Ciuc, unde se vor sărbători cei 20 de ani de când institutul nostru activează în România.

Teodora Pantazi

* * *

Album foto: Săbăoani: Întâlnirea națională a responsabilelor comunităților de terezine

Evenimente
afișări